Medicină la nivelul secolului trecut. Vestitul medic urolog american a povestit cum doctorii din România îi păcălesc pe bărbații care vor să trateze prostatita și adenomul de prostată

Phillip Dunham – singurul deținător al titlului oficial „Cel mai bun medic urolog din , doctor în științe medicale”

„Oamenii ne evaluează munca”, îi place adesea lui Phillip Dunham să spună, cel care a activat 35 de ani în calitate de medic urolog.

Phillip Dunham este unul din puținii doctori care nu agreează minciuna în domeniul medicinei și se străduie să-i ajute pe cei care au nevoie, dar nu să se îmbogățească pe seama lor.

Iată de ce ne alarmează afirmațiile sale despre medicina română în domeniul tratamentului afecțiunilor urologice masculine. El a călătorit prin 27 de județe ale României. Iar ceea ce a văzut în clinici l-a șocat. Phillip Dunham susține că METODELE DE TRATAMENT ALE PROSTATITEI DIN ROM NIA SUNT ÎNVECHITE ȘI NU E DE MIRARE FAPTUL CĂ 95% DIN BĂRBAȚII CU V RSTA MAI MARE DE 50 ANI SUFERĂ DE ACEASTĂ AFECȚIUNE.

Pentru comparație, în Ungaria, statisticile privind incidența prostatitei la bărbații cu vârsta peste 50 de ani sunt mult mai mici – doar 31%.

În ciuda programului său încărcat, Phillip Dunham a acceptat să răspundă la întrebările reporterului nostru și să explice de ce consideră că metodele de tratament ale prostatitei și adenomului de prostată care sunt utilizate peste tot în România sunt inacceptabile.

– Dl Dunham, în cadrul unui discurs recent ați susținut că toți medicii urologi din România sunt niște escroci, iar metodele de tratament ale prostatitei din România n-au nici un viitor. Ați putea comenta declarațiile dvs.?

– Desigur. Pentru început, țin să-mi cer scuze de la oamenii pe care aceste afirmații i-au jignit. Totuși, această problemă trebuie să aibă rezonanță. Să afle toată lumea despre ea. În caz contrar, nu se va schimba nimic.

În domeniul urologiei din România se petrec lucruri groaznice. Mai ales, tot ce este legat de tratamentele pentru prostatită și adenomul de prostată. În România sunt folosite remedii care și-au pierdut actualitatea acum 20-30 de ani.

Probabil că o să vă surprind, dar nicăieri în lume PROSTATITA NU MAI ESTE CONSIDERATĂ O BOALĂ CRONICĂ ȘI POATE FI TRATATĂ SIMPLU! În toată lumea, însă nu la noi.

Medicii din România își chinuie pacienții cu ședințe umilitoare de masaj rectal al prostatei, proceduri de fizioterapie: galvanizare, electroforeză, ultrasunet, magnetoterapia, antibiotice periculoase.

Aceste metode dureroase, scumpe și periculoase nu tratează prostatita, ea continuă să se dezvolte. Antibioticele omoară bacteriile patogene pe o perioadă scurtă. Acestea se înmulțesc din nou peste 1-2 luni. Iar prostatita apare după o perioadă. De fapt, nici n-a dispărut. Într-un sfârșit, de la stadiul 1 prostatita trece la stadiul 2, 3, 4...

Problemele de potență provoacă probleme în relația cu partenera. Apar dureri, dereglări de urinare, dereglări ale funcției de reproducere, APARE RISCUL DEZVOLTĂRII CANCERULUI PROSTATEI. Cancerul de prostată este una din cele mai grave boli masculine, care prezintă o mortalitate ridicată.

Așa se face că în loc să-și vindece pacienții, medicii români le provoacă chinuri și chiar moartea.

Situația este destul de alarmantă. Pur și simplu nu mai pot să tac, așa cum o fac mulți medici din România, inclusiv și cei cărora le port profund respect.

Patru etape de dezvoltare a prostatitei. Cu cât inflamația este mai mare, cu atât crește riscul oncologic. În absența tratamentului la timp, cancerul apare în 89% din cazuri. Atenție! PROSTATITA TREBUIE TRATATĂ OBLIGATORIU!

– De ce este atât de înapoiată medicina din România?

– Deoarece nimeni n-are grijă de nimic! La clinicile de stat activează doctori bătrâni sau tineri care nu-și cunosc profesia. Ceilalți doctori au plecat la clinicile private. Or, nu este în interesul lor să-și vindece pacienții, sau să le permită să se trateze independent. Vor pierde profitul. E mult mai profitabil să prescrie ședințe de masaj rectal, proceduri cu aparate ca să plătească cât mai mulți bani, să prescrie antibiotice cu efect temporar, astfel încât pacientul să revină din nou.

Toți medicii care prescriu tratamente corecte sunt concediați. Dar nu-i ușor deloc să-ți găsești un nou post de muncă. Iată de ce toți tac. Au familii, copii. Unii din ei nici măcar nu se interesează de metodele moderne de tratament, prescriu medicamentele impuse de superiori, primindu-și pe deasupra salariului și bonusuri destul de grase. De oameni nu le pasă.

Din păcate, medicina din România a devenit foarte coruptă. Am călătorit în multe țări, dar nu am văzut un astfel de haos precum în România... E pur și simplu îngrozitor, îmi pare rău de poporul român și de situația în care e nevoit să supraviețuiască.

– Cum este tratată prostatita în țările dezvoltate?

– Trebuie să știți care este cauza prostatitei. În anul 2003, oamenii de știință din Danemarca au demonstrat că principala cauză a prostatitei este dereglarea circulației în organele pelviene. În această zonă se află o mulțime de capilare subțiri. Acestea alimentează prostata. Cu vârsta, sau datorită factorilor nocivi, aceste capilare se înfundă și sângele nu mai poate să circule.

Prostata (care produce 18 hormoni vitali pentru bărbați) începe să ducă lipsă de cantitatea necesară de substanțe nutritive și oxigen. Are loc un proces de stază. Secreția se acumulează în țesuturile glandei. În ea se dezvoltă bacteriile. Glanda se inflamează. Inflamația glandei se numește prostatita acută. Acumularea secreției- prostatită cronică.

Astfel, putem înțelege ce trebuie să facem pentru a învinge prostatita. Nu trebuie să omorâm bacteriile cu ajutorul antibioticelor periculoase, așa cum fac medicii din România, ci să înlăturăm procesul de stagnare. Cu alte cuvinte, este necesar să se normalizeze alimentarea cu sânge a prostatei.

Sistemul circulator complex al prostatei. Blocarea a cel puțin 5% capilare crește riscul de prostatită cu până la 60%

În 2007, oamenii de știință au descoperit că un derivat special al vitaminei A cu denumirea alfa-hidroxi retinol este capabil să curețe capilarele mici din zona pelviană. În natură se găsește din abundență în structura plantei Gotu Kala. Această substanță pătrunde în moleculele de colesterol (anume el înfundă vasele de sânge, având consistența untului topit) și le distruge din interior. Astfel, vasele sunt curățate. Mai ales capilarele mici din zona pelviană.

În practică s-a demonstrat, inclusiv în clinica noastră, că tratamentul cu alfa-hidroxi retinol vindecă complet prostatita (înlătură procesele de stază, normalizează circulația în prostată). Dar ce înseamnă vindecare completă? Aceasta înseamnă că în următorii ani, prostatita n-o să mai apară. Durerea persistentă este eliminată, inflamația este redusă, erecția și micțiunea sunt normalizate. Bărbatul se însănătoșește complet.

Aceasta este esența tratamentului modern pentru prostatită, practicat astăzi în majoritatea țărilor lumii.

– În România nu există medicamente care să conțină alfa-hidroxi retinol? Ce sfaturi aveți pentru bărbații români?

– O să te surprind din nou. În România EXISTĂ UN ASTFEL DE MEDICAMENT! Mai mult, a fost creat chiar în România, doar că nu are nimeni nevoie de el. Noi, cât și alte țări, îl achiziționăm anume din România. Este mult mai ieftin decât produsul analog american și de câteva ori mai eficient.

Medicamentul se numește Men's Defence. Creat la Universitatea de Medicină și Farmacie. În afară de Rădăcina roșie (alfa-hidroxi retinol), conține încă 30 ingrediente benefice pentru sănătatea bărbaților, selectate în cantități potrivite. Adică este un întreg complex pentru sănătatea bărbaților. Nu voi enumera toate ingredientele, doar câteva.

Extract de tulpină de asparagus

Sporește de 3-4 ori producția de testosteron, ceea ce îmbunătățește potența și permite unui bărbat să rămână tânăr mai mult timp.

Extract de fructe de Opuntia Ficus Indica

Normalizează urinarea, oprește rapid inflamația prostatei.

Vitamina E

Îmbunătățește calitatea spermei. Sporește erecția. Contribuie la conceperea copiilor sănătoși.

Extract de rădăcină de ghimbir

Ridică imunitatea prostatei. Previne reapariția microflorei patogene.

Citrat de zinc

Ajută la eliminarea proceselor infecțioase, inflamatorii, tumorale și ale modificărilor prostatei.

– Deci, acest medicament poate fi cumpărat în România? Se vinde în farmacii?

– Cu toate că este un medicament românesc, nu-l puteți cumpăra în farmacii. Incredibil. Birocrația din România nu poate fi eradicată. Din câte știu, producătorul a încercat să ajungă pe rafturile farmaciilor, dar nu l-au lăsat să o facă. Nimeni nu vrea ca oamenii să se însănătoșească și să se trateze acasă. Nici medicii, nici farmaciile.

Dar avem și vești bune pentru toți bărbații români. Poți primi Men's Defence online cu o REDUCERE DE 50%! Scopul acestei campanii este să ajute bărbații. Se livrează în orice colț al României.

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
378 RON
189 RON*

Iată ce trebuie să faceți ca să primiți medicamentul:

1. E necesar să depuneți o cerere.
2. Vă va suna un manager pentru confirmarea cererii. Veți indica adresa livrării.
3. După 3-4 zile, timp necesar pentru procesare, curierul vă va livra comanda.

În prezent, pe site se desfășoară un sondaj pentru bărbații care au luat Men's Defenсe cu reducere și au finisat deja tratamentul. Scopul sondajului este să aflăm cât de eficient este medicamentul. La momentul actual, la el au participat deja mai mult de 2 mii de bărbați. Iată rezultatele:

  • A dispărut durerea din perineu și la urinare – 99% respondenți.
  • S-a normalizat urinarea (frecvența și cantitatea urinei) – 99% respondenți.
  • S-a redus inflamația prostatei – 96% din respondenți.
  • S-a restabilit potența – 93% respondenți.
  • S-a îmbunătățit starea generală de sănătate – 98% respondenți.

După cum vedeți, Men's Defenсe îi ajută pe majoritatea bărbaților. Am menționat deja că tratamentul poate fi efectuat acasă.

– Cât va dura promoția pentru acest remediu?

– Am aflat că Universitatea de Medicină și Farmacie a alocat în acest scop un lot considerabil de Men's Defenсe. Cu toate acestea, el este practic epuizat. În ultimul timp, Men's Defenсe devine tot mai popular. Cred că oamenii au aflat despre proprietățile sale benefice și îl recomandă celorlalți.

De aceea, tuturor bărbaților care doresc să vindece prostatita (inclusiv cronică) cu ajutorul unui produs modern și să economisească bani, îi sfătuiesc să-l comande cât mai curând.

La lotul gratuit constituie:

23 buc.

Puteți completa formularul și primiți Men's Defenсe cu reducere 189RON*:

Formularul oficial al cererii

Nr. 29 982 din 30.000 de la
Pentru a primi produsul Men`s Defenсe la preț redus 189RON*
Pentru a primi Men's Defenсe cu reducere, indicați Prenumele și nr. de telefon în câmpurile de mai jos și dați click pe butonul „DEPUNE CEREREA”.
* Atrageti atentia, taxa TVA se poate schimba in functie de tara, in care faceti comanda pentru produsele noastre.
** Datele dvs. sunt trimise producătorului.
Nimeni, în afară de el, nu are acces la ele.

Comentarii

Nathanael Condrea
Vă mulțumesc pentru acest articol interesant. Am încercat să tratez prostatita deja de 3 ani, nu puteam scăpa nicidecum de această boală. Am comandat Men`s Defenсe. Mai este încă în stoc, dar au spus că se epuizează în curând.
Alex Burlacu
Și eu am depus o cerere. L-am primit cu reducere 189RON*, cum să nu-l iau). Tratamentul prostatitei în România te costă o sumedenie de bani și de nervi. Dacă există un astfel de medicament precum e descris, e super
Vicențiu_99
Men's Defenсe este eficient. Confirm. M-a sfătuit un amic doctor să-l iau. La clinică n-are voie să-l prescrie, doar amicilor. Pe mine Men's Defenсe m-a ajutat enorm, nici urmă de prostatită. Am erecție de fier, deși am deja 59 de ani!
Corina Lovinescu
Este adevărat, medicina din România e retardată. Datorită acestui medic care a îndrăznit să vorbească, am aflat și noi adevărul
Miruna Ovidiu
Soțul meu este bolnav de prostatită. Ar vrea să se trateze, dar nu știe cum, la doctor refuză să meargă. Consultase anterior un medic și acesta i-a prescris ședințe de masaj rectal. A refuzat. Acum am comandat Men's Defenсe.
Corneliu David
Am făcut tratament cu acest medicament. M-am vindecat foarte rapid. Nu mai merg atât de des la toaletă, n-am dureri în timpul urinării. Îl recomand tuturor. L-am comandat cu reducere pe acest site. În farmacii nu se găsește, l-am căutat la multe din ele.
Tiberiu Niculescu
Am 63 de ani, am adenom de prostată. Men`s Defenсe poate să mă ajute?
Ilinca F.
Tiberiu, sigur că da. Pe bunicul nostru l-a ajutat. La 71 de ani avea și el adenom de prostată. A făcut tratament 1 lună. S-a vindecat, examenul cu ultrasunet a confirmat.
Cătălin Marculescu
Avem noroc cu acești medici care au grijă de pacienți! Medicamentul e super! Îl iau de 3 zile, dar mi-a reglat procesul de urinare. Nu mai am dureri. Voi continua. Vă mulțumesc pentru recomandări. Nu-mi venea să cred, dar îl iau abia 3 zile și deja mă simt mai bine.
Emilian Sebastian
Prostatita nu trebuie ignorată în niciun caz. Amicul meu nu i-a acordat atenție, avea frică de doctori și masaj. În rezultat s-a îmbolnăvit de cancer. A decedat...
Cosmin Bădulescu
Mulțumesc! Am comandat. Au promis că livrarea durează 2 zile. Plăcut surprins.
Delia Mareș
Tatăl meu avea prostatită. Acum 2 luni am comandat Men's Defenсe. L-a luat 10 zile. Și s-a vindecat 100%. Doctorul care i-a recomandat să ia antibiotice a făcut ochii mari, nu auzise de acest medicament. Tata nu l-a crezut. Toți doctorii sunt niște mincinoși.
Andrei Ionuț Nicarel
Ascultați sfatul meu, cel care a primit tratament pentru prostatită de 7 ori! Aruncați toate comprimatele și comandați Men's Defenсe. Singurul produs care chiar ajută!!! Celelalte sunt bani aruncați în vânt. Doctorii de azi sunt de fapt niște comercianți. Oamenii le încredințează sănătatea și viața, dar ei fac bani pe seama noastră!!!
Dragoș Eduțanu
Iau Men`s Defenсe de 7 zile. Este eficient. După 2-3 zile mi-a calmat durerea, dar voi urma întreg tratamentul ca să-mi refac prostata!
Marius Rebegia
Mulțumesc! Am depus o cerere. Managerul m-a anunțat că stocul se epuizează rapid. Grăbiți-vă să comandați!
DEPUNE CEREREA